Informații

Mobilitatea echitabilă a forței de muncă în cadrul UE

• 17 milioane de cetățeni ai UE locuiesc și muncesc în străinătate într-o altă țară a UE
• 1,4 milioane de cetățeni ai UE fac naveta către alt stat membru în fiecare zi pentru a merge la lucru
• există 2,3 milioane de operațiuni de detașare pentru prestarea de servicii în alt stat membru

O mai bună asigurare a respectării normelor UE privind detașarea lucrătorilor

Directiva privind asigurarea respectării legislației referitoare la detașarea lucrătorilor are ca obiective să consolideze drepturile lucrătorilor detașați, să faciliteze prestarea transfrontalieră de servicii și să combată dumpingul social. Scopul său este să îmbunătățească aplicarea normelor existente, fără să le modifice.

La 21 iunie 2018, Consiliul a adoptat textul revizuit al directivei privind detașarea lucrătorilor.

Forța de muncă

În ansamblul factorilor de producție, unul dintre cele mai importante elemente îl reprezintă forța de muncă. De aceea, modul de concepere a organizării diverselor activități ar trebui să aibă în vedere (împreună cu alte elemente), problema ocupării, a utilizării mâinii de lucru, ea fiind încadrată ca o dimensiune specifică dezvoltării. Importanța acestei noțiuni ar putea fi motivată tocmai prin raportarea la termenul contrar, adică cel de neocupare, dat fiind faptul că dacă nu se utilizează forța de muncă, înseamnă nu atât un element în plus pentru raportări statistice, cât mai ales costuri sociale suplimentare. Indiferent de economie, se calculează gradul de ocupare al forței de muncă, prin raportarea populației ocupate/populația aptă de muncă x 100. Gradul de ocupare al forței de muncă într-o economie, alături de nivelul subocupării și cel al șomajului, țin seama de o serie de împrejurări. Unele dintre acestea sunt următoarele:

1. Economia este determinată de un sistem propriu de organizare, economie care la un moment dat dispune de un număr limitat de locuri de muncă, fiind vorba de fapt, de conceptul de cere de muncă, necorelat cu oferta existentă în domeniu.
2. Societatea a fost și va mai rămâne, probabil, stratificată. De aici decurge o chestiune controversată: dacă veniturile sunt eterogene, care evient, influenteaza negativ gradul de ocupare al forței de muncă.
3. Piața forței de muncă presupune anumite premise care, în cazul în care nu sunt respectate, pot provoca multiple disfuncționalități în întreaga activitate economică: informația să fie transparentă (acces la lucru, diverse condiții de angajare, oportunități), mobilitatea forței de muncă, raționalitatea.
4. Există și anumiți factori care pot determina în mod direct, deși nu mereu proporțional, mărimea șomajului, și anume: nivelul cultural, progresul tehnic, creșterea populației, sistemul de învățământ.

Ca urmare a tuturor acestor considerente, datorită incapacității de a fi folosit întregul fond disponibil de mână de lucru, putem vorbi de noțiunea de inutilizare sau cea de neutilizare a forței de muncă. De aceea își face simțită prezența și fenomenul de ocupare incompletă (subocupare), care este caracteristic situațiilor în care oferta depășeste cererea pieței. Avem de-a face deci, în asemenea cazuri, cu termenul de șomaj.

Numărul persoanele cu mai multe locuri de muncă este mai mare în rândul persoanelor cu studii de nivel superior

Ponderea persoanelor cu mai multe locuri de muncă cu studii de nivel superior a fost cea mai mare în Țările de Jos (10,1 %), Estonia (9,8 %) Suedia (8,8 %) și Danemarca (8,3 %). Decalajele între persoanele cu studii de nivel inferior și superior în rândul persoanelor cu mai multe locuri de muncă au fost foarte vizibile în Letonia (decalaj de 6,9 puncte procentuale), urmată de Estonia (decalaj de 6,7 puncte procentuale), Portugalia (decalaj de 5,6 puncte procentuale) și Țările de jos (decalaj de 4,9 puncte procentuale). Cu toate acestea, în unele țări, ponderea persoanelor cu mai multe locuri de muncă a fost puțin mai mare în rândul persoanelor cu studii de nivel inferior decât în rândul celor cu studii de nivel superior; cea mai mare diferență în această direcție s-a observat în Franța (decalaj de -1,8 puncte procentuale).

Prevalența profesioniștilor, a angajaților cu statut inferior, precum și a lucrătorilor din domeniul serviciilor și al vânzărilor.

În ceea ce privește ocupația, profesioniștii au reprezentat cel mai mare grup din UE-28 în 2018 (a se vedea Figura 2a) cu 20,0 % din persoanele angajate. Această pondere a fost urmată de procentul de 16,4 % corespunzător lucrătorilor din domeniul serviciilor și al vânzărilor și de procentul de 16,3 % corespunzător tehnicienilor și profesioniștilor asociați. La cealaltă extremitate, cele mai mici două grupuri au fost reprezentate de lucrătorii calificați din domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului (3,0 %) și de ocupațiile din cadrul forțelor armate (0,6 %).

Cu toate acestea, luarea în considerare a ocupației în mod exclusiv oferă doar o imagine limitată a caracteristicilor economice, sociale și culturale ale persoanelor angajate. Din acest motiv, a fost introdusă o clasificare mai largă, denumită ESeG (grupuri socioeconomice europene), care combină ocupația cu statutul profesional. Folosind această clasificare, profesioniștii (20,0 %) au rămas cel mai mare grup din UE-28 în 2018 (a se vedea Figura 2b), dar, de această dată, fiind urmați de angajații cu statut inferior, în procent de 18,2 %, și apoi de angajații calificați din sectorul industriei, în procent de 16,2 % din persoanele angajate.

Accesul pe piața muncii din Spațiul Economic European

În prezent, accesul cetățenilor români pe piețele naţionale ale muncii din statele membre ale Spațiului Economic European este liber, cu excepția accesului în Liechtenstein, stat care fixează cote care limitează numărul persoanelor care pot lucra și locui în această țară. Acest sistem de cote li se aplică cetățenilor provenind din toate statele UE, Norvegia și Islanda.